Citeste articolul original pe: http://facutdemana.com/diverse/cum-sa-ti-optimizezi-blogul-de-pe-blogger-com/#ixzz2Du00HcGt

vineri, 10 mai 2013

Casă de poveste în Spania



     Astăzi vă invit să călătorim în Spania pentru a descoperi împreună o casă de vacanţă autentică şi plină de şarm. Vă mărturisesc că îmi plac enorm casele de vacanţă care emană un aer cozy, care mă învăluie în căldură prin bârnele din lemn sau mă răcoresc cu pereţii lor din piatră atunci când temperaturile sunt toride.





     Această casă de vacanţă din Bajo Ampurdan, Gerona, Spania, era o ruină atunci când arhitectul Lluis Auquer a descoperit-o. A hotărât să o restaureze îndrăgostindu-se de locaţie, de peisaj şi de posibilităţile care se întrevedeau în spatele zidurilor din piatră. A spart pereţi şi ferestre pentru a asigura un acces facil în exterior şi pentru a aduce cât mai multă lumină în interior.



     Interiorul se defineşte prin confort şi culoare.



     Arhitectul a dărâmat peretele care separa sufrageria de bucătărie pentru a crea un spaţiu deschis, pentru a favoriza comunicarea între cele două încăperi.



     Masa din lemn de pin are dublă funcţionalitate: este atât insula bucătăriei, cât şi zona de servire a mesei. Aspectul practic a fost primul luat în considerare, iar apoi, din punct de vedere estetic, masa se integrează perfect în decor.




     Detaliile din această casă au fost şi ele restaurate, precum lavoarul din marmură al bucătăriei.




     Arhitectul Lluís Auquer a păstrat grinzile de origine ale casei şi arcada care acum desparte dormitorul principal de baie. O idee isteaţă care contribuie la şarmul interiorului.




     Baia este în stil rustic, în perfect acord cu restul interiorului.




     În curtea din spatele casei, proprietarul a creat o mică oază de relaxare pentru familie şi prieteni. 





     Piscina, terasa şi peisajul mă duc, inevitabil, cu gândul la zilele însorite de vară şi mă îmbie să mă gândesc cât de bine mi-ar fi într-un asemenea loc, chiar şi dacă ar fi numai pentru un weekend. Mă însoţiţi în călătorie :)?








Sursa: Home Bunch

2 comentarii:

  1. Da, daaa....te-am insotit in calatorie pe tot parcursul articolului, cu un ochi razand si cu unul plangand de drag si dor...

    RăspundețiȘtergere