Citeste articolul original pe: http://facutdemana.com/diverse/cum-sa-ti-optimizezi-blogul-de-pe-blogger-com/#ixzz2Du00HcGt

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Decoraţiuni parfumate pentru Crăciun




       Aşa cum am mai spus, perioada sărbătorilor de iarnă este unică, plină de magie şi de poveste. Sunt o adeptă a Crăciunului tradiţional cu bucate româneşti degustate în căldura căminului alături de cei mai dragi oameni pe care îi am. Crăciunului perfect i se adaugă un strat generos de omăt, un fum gros care iese pe hornurile caselor îngreunate de zăpadă, colindători îmbujoraţi care-şi dreg glasurile cu căldura pe care o poartă în suflet…şi în acest cadru de sărbătoare, casa trebuie să fie şi ea gătită să-şi primească oaspeţii. Astfel, fiecare decoraţiune de Crăciun îşi are locul, fiecare ghirlandă, fiecare glob, fiecare podoabă.

       Aseară mi-am dorit să fac două decoraţiuni parfumate care să umple casa de aromele Crăciunului: portocale şi scorţişoară. E o plăcere să aduc o amprentă personală decoraţiunilor de Crăciun…sunt plăcut, ieftin şi simplu de realizat.

       Aveţi nevoie de două recipiente, suporturi (eu am optat pentru un pahar cu picior şi un fost suport al unei lumânări, pe care l-am curăţat), stickere, batoane de scorţişoară (aprox. 20 buc, depinde de mărimea suporturilor pe care le folosiţi), 1-2 portocale, conuri de mici dimensiuni (eu am folosit 6 buc), sârmă subţire, zahăr şi/ sau orez, 1 lumânare (sau puteţi opta pentru o lumânare artificială).

       În primul rând trebuie să tăiaţi portocalele felii şi să le uscaţi la cuptor (la 100-150ºC timp de aprox. 3 ore). Ar fi indicat după ce le scoateţi din cuptor să le mai lăsaţi la uscat încă câteva ore, chiar până a doua zi.

       Prima decoraţiune: am lipit stickerele pe suport (am ales un model cu fulgi de nea J), am pus câteva boabe de orez pe fundul suportului în amintirea zăpezii si pentru ca batoanele de scorţişoară să se fixeze mai bine. Pe doi pereţi ai suportului am dispus batoane de scorţişoară, iar pe ceilalţi doi felii de portocale uscate. În mijloc am pus un con,  care este fixat de jur împrejur cu feliile de portocale.





       A doua decoraţiune: am lipit stickerele la fel ca şi la prima. Din conurile de brad am confecţionat o coroniţă în  jurul paharului pe care am fixat-o cu sârmă subţire (am legat conurile între ele). Apoi am umplut fundul paharului cu zahăr, care ne trimite cu gândul la puritatea zăpezii prospăt căzută. În mijlocul paharul am pus o lumânare falsă pentru că cea naturală nu aş fi putut să o aprind în locul în care am prevăzut să pun decoraţiunile (între etajere). Prefer să evit pericolele J. Între conurile de la baza paharului am pus câteva batoane de scorţişoară.







       Două decoraţiuni uşor de realizat, cu materiale ieftine şi cu arome deosebite…aromele Crăciunului (nu pot să vă spun ce parfum plăcut emană). În plus, se încadrează perfect stilului scandinav.


    Ce spuneţi? Vă plac decoraţiunile mele?







4 comentarii:

  1. Sunt superbe!!!! Mi-ai dat idei acum :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca iti plac...Fura ideile ca asta e scopul articolului :)...totusi, am o conditie: vreau sa le vad si pe ale tale:)! Sunt foarte usor de facut.

      Ștergere
  2. Foarte interesant,si frumos...felicitari!

    RăspundețiȘtergere